De prin minte adunate

Locul unde vorbim despre orice

În septembrie 2011, scriam despre revenirea lui Florin Mergea. Acum, a devenit certitudine

Acest material a fost publicat pe platforma ideilibere.ro la 10 septembrie 2011. De atunci au trecut aproape doi ani şi Florin Mergea, cel despre care scriam atunci, a devenit al doilea jucător de dublu al ţării, prezenţă constantă în Top 100 mondial de dublu. Iar ascensiunea lui se află la început… Iată ce scriam acum aproape doi ani despre Florin.

Cu excepţia canotajului, niciodată nu am privit cu ochi buni revenirile în sport. Pentru că mereu, invariabil, cei care iau această decizie sunt foşti mari sportivi trecuţi de prima tinereţe, care speră că vor putea reînnoda succesele dintr-o perioadă de glorie de mult apusă. Numai că astăzi trăiesc un sentiment de bucurie enormă datorat tocmai unei reveniri pe teren. Cea a lui Florin Mergea.

Celor care nu au auzit de el, le spun că jucătorul ajuns acum la 26 de ani a fost nu doar liderul mondial al juniorilor în 2002-2003, când invariabil bătea la simplu jucători ca Andy Murray, Gael Monfils, Jo Wilfried Tsonga, Tomas Berdych sau Marcos Baghdatis, ci şi jumătatea unei perechi de aur, probabil cea care ar fi putut deveni cea mai valoroasă echipă din sportul românesc actual: Florin Mergea/ Horia Tecău. Din păcate, lucrurile nu au luat-o pe panta anticipată de specialişti, şi asta nu din cauza celor doi.

Revenind la timpurile actuale, trebuie spus că revenirea în activitate, după un an de pauză, a lui Florin Mergea, este, pentru mine, una dintre cele mai importante veşti ale acestui an sportiv. Pentru că, la 26 de ani, el mai are extrem, extrem de multe de spus în tenisul românesc şi mondial. Iar rezultatele obţinute în doar cinci săptămâni îmi stau mărturie: a câştigat un titlu challenger – grad de turnee imediat sub cele ATP -, un titlu futures (turneu de “intrare” în tenisul profesionist”) şi a mai disputat o finală de turneu futures. Rezultate senzaţionale, venite, repet, după un an de pauză, în care racheta era folosită, probabil, doar în meciurile cu prietenii.

Nu trebuie uitată nici mâna de ajutor întinsă de Victor Anagnastopol, cel care îi este alături pe teren fostului campion de juniori de la Wimbledon. Un nume care poate acum nu vă spune nimic dar care, sunt sigur, în viitorul foarte apropiat, va ajunge la fel de cunoscut ca al actualului său partener de dublu. Şi merită acest lucru. Căci fără Victor, sunt convins, revenirea lui Mergea ar fi fost doar un vis al iubitorilor tenisului. Şi al meu, recunosc.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Iulie 16, 2013 de în SPORT şi etichetată , , .
%d blogeri au apreciat asta: